Stirii

Încă 100 de pacienți de la spitalul din Suceava așteaptă rezultatul testării pentru coronavirus

Starea de urgență nu cade brusc, se adaptează la evoluție. Acum urmărim strict ușurarea achizițiilor de medicamente Încă 100 de pacienți de la spitalul din Suceava așteaptă rezultatul testării pentru coronavirus - Starea de urgen nu cade brusc se adapteaz la evolu ie scaled - Încă 100 de pacienți de la spitalul din Suceava așteaptă rezultatul testării pentru coronavirus


Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat, miercuri, la Digi 24, că focarul de COVID-19 de la Spitalul Judeţean Suceava a ajuns „în acel punct în care a decimat personalul medical”.

„În acest moment, Secţia de boli infecţioase are peste 120 de pacienţi, între care cinci sunt pe ventilator. Este o transmitere locală accentuată. La nivelul judeţului Suceava sunt peste 150 de cazuri confirmate, iar, după cum aţi putut vedea, au fost şi numeroase decese”, a declarat Nelu Tătaru.

„Nu mai sunt decât în jur de 100 de pacienţi care aşteaptă rezultatul testării, cei care vor fi pozitivi vor fi internaţi în boli infecţioase, cei care vor fi negativi vor merge acasă în izolare voluntară la domiciliu. În oraş sunt măsurile pe care le ia Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă şi noi încercăm să reaşezăm activitatea medicală, să izolăm contacţii şi ancheta epidemiologică care s-a reevaluat, urmând să mergem pe fiecare caz în parte”, a precizat Tătaru.

Potrivit oficialului, la Suceava au fost mai multe motive care au dus la transformarea spitalului într-un focar de infecție cu coronavirus și a menționat managementul defectuos al crizei.

„La Suceava a fost o conjunctură şi sunt mai multe motive care au dus la acest deznodământ. Avem şi o anchetă epidemiologică ce nu a mers pe un traseu privind identificarea anumitor cazuri, a fost un personal medical care a fost contaminat, care a fost tardiv izolat sau identificate târziu contactele primare, a fost un mod greşit de folosire a echipamentelor de protecţie, a fost un management defectuos al crizei, a fost o atitudine a Direcţiei de Sănătate Publică delăsătoare şi toate acestea au dus la situaţia în care ne aflăm”, a susţinut el.

Nelu Tătaru a amintit că procuratura s-a sesizat în acest caz și a anunțat că a propus schimbarea din funcție a managerului.

Beautifulhalo WW Încă 100 de pacienți de la spitalul din Suceava așteaptă rezultatul testării pentru coronavirus - - Încă 100 de pacienți de la spitalul din Suceava așteaptă rezultatul testării pentru coronavirus

Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *