Tehnologie

HTC este în discuţii cu producători de smartphone-uri din India pentru licenţierea brandului

HTC este în discuţii cu producători de smartphone-uri din India pentru licenţierea brandului


Asemeni BlackBerry şi Alcatel, HTC ar putea renunţa la producţia de smartphone-uri proprii, preferând să licenţieze brandul către alţi producători mai mici. Primele astfel de discuţii pentru licenţiere au loc acum în India, producători precum Micromax, Lava şi Karbonn fiind pe lista scurtă pentru a începe producţia de dispozitive proprii sub numele HTC. Acest lucru ar putea fi benefic atât pentru HTC, cât şi pentru compania care reuşeşte să pună mâna pe licenţă.

Conform Economic Times, HTC este în discuţii cu unii dintre cei mai mari producători de smartphone-uri din India pentru a licenţia brandul său de smartphone-uri. Astfel, compania ar putea avea o prezenţă în cea de-a treia piaţă de smartphone-uri din lume, fără să investească sume mari de bani necesari pentru construirea de dispozitive în regiune, asemeni Samsung sau Apple.

Practic, compania care câştigă „licitaţia”, fie că este Micromax, Lava sau Karbonn, va putea dezvolta smartphone-uri sub brandul HTC, compania taiwaneză nefiind implicată în realizarea hardware-ului. Producătorul va putea alege astfel componentele interne şi preţul la care dispozitivele ajung în magazine, HTC primind în schimb o parte a profitului din fiecare unitate vândută. Există însă posibilitatea ca software-ul să rămână dezvoltat de HTC, asemeni modului în care funcţionează parteneriatul dintre BlackBerry şi TCL, de exemplu.

Având în vedere că piaţa de smartphone-uri din India este concentrată în special pe segmentele entry-level şi mid-range, noile dispozitive HTC ar putea fi unele de buget, nicidecum demonstraţii de forţă precum HTC U12+, de exemplu. Există posibilitatea ca astfel de modele high-end să nici nu fie prezente pe piaţa din India în urma acestui parteneriat.

Probabil că dacă această iniţiativă se va dovedi a fi de succes, HTC ar putea extinde vânzarea de dispozitive ieftine produse în India şi în alte regiuni, compania din Taiwan urmând a se concentra pe eforturile sale în spaţiul realităţii virtuale, unde continuă să dezvolte noi tehnologii şi servicii sub brandul Vive.

Nu este însă clar ce se va întâmpla cu seriile HTC U, Exodus şi Desire, care sunt în prezent disponibile pe pieţele vestice.

 





Source link

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *